Irina Begu a „taxat-o” pe Sorana Cîrstea după victoria cu Bacsinszky: „Să nu uităm ceva!”

Irina Begu a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu (38 WTA) a câștigat sâmbătă un meci foarte important în fața Timeei Bacsinszky (46 WTA), ducând la 2-0 scorul întâlnirii Romania – Elveția din Fed Cup. Sub imperiul adrenalinei, Irina a făcut mai multe declarații acide la interviul acordat pe teren.

Begu a obținut o victorie convingătoare, 6-4, 6-1 cu Bacsinszky, în barajul de accedere în Grupa Mondială din Fed Cup, dar nu a fost la fel de calmă și la interviul de la final. Irina s-a arătat deranjată de faptul că Sorana Cîrstea (34 WTA) a contestat titularizarea ei. Nemulțumită că a fost lăsată pe bară deși era mai bine clasată, Sorana a fost pusă la punct de Irina.

„Cred că s-a vorbit deja prea mult despre acest subiect. E vorba de câteva locuri în clasament. Să nu uităm ceva. Data trecută (n.r. – la precedenta partidă din Fed Cup cu Canada), eu eram jucătoarea mai bine clasată. Aceasta a fost tactica gândită de căpitanul-nejucător și cred că Sorana a înțeles-o până la urmă”, a declarat Begu la microfonul Digisport.

În meciul la care face referire Irina, câștigat de România cu 3-1, tot la Cluj-Napoca, Begu se afla pe locul 37 mondial, în timp ce Cîrstea era pe poziția 38 WTA. Ambele au putut evolua însă la simplu, întrucât Simona Halep a absentat de la întâlnirea disputată pe 10 și 11 februarie. 

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×